Sucul de țelină: tonic pentru sănătate sau doar o altă modă?

Anul abia începuse când am început să observăm prezența sucului de țelină la tot pasul. În social media, în articole, în micile cafenele. Evident că am ignorat-o. Suntem în 2019, iar industria wellness a decis că este momentul să treacă de la consumul de "suc verde" la cel de solide. Multe persoane au încetat astfel să mai urmeze dieta cu sucuri naturale.

Excepții au fost, cel puțin în USA, unde sucul de țelină se vinde mult mai bine decât cel de kale și a înregistrat recent o creștere de 454% a vânzărilor. Și ușor, ușor a devenit un trend. Nutriționistul Anthony Williams, autoproclamat inițiator al mișcării globale Celery Juice, a scris multe cărți pe acesastă temă. Datorită lui foarte multe vedete internaționale consumă suc de țelină.

Sucul de țelină, este recunoscut drept băutura cu un efect tonic puternic pentru sănătate sau „un instrument de vindecare pentru fiecare simptom și stare imaginabilă”. Există diverse boli care pot fi tratate cu ajutorul consumului de țelină, printre care: condiții autoimune, acnee, eczeme, psoriazis, migrene, reflux de acid, dependențe, anxietate, depresie, oboseală, probleme cu greutatea, balonare, constipație. Din păcate, durerile de spate nu apar menționate, dar cred că nu strică încercat să le tratați cu ajutorul sucului de țelină. J Sucul este, de asemenea, foarte "hidratant"- fără îndoială, dat fiind că țelina este 95% apă.

Lichidul trebuie băut dimineața pe stomacul gol. Beneficiile sucului de țelină pură, consumat pe stomacul gol, sunt inegalabile. După ce l-ați consumat trebuie să așteptați un sfert de oră înainte de a mânca altceva. De asemenea, nu este indicat să îl amestecați cu alte produse dedicate bunăstării precum oțet de cidru de mere, colagen sau cărbune activ.

Puteți consuma între 450 ml și 1 litru  de suc de țelină zilnic. Are un gust foarte plăcut, asemănător cu cel al ierbii. Consumați cu încredere acest panaceu verde, plin de  beneficii pentru sănătate.

sursa: The Guardian

foto: Pixabay.com

Logo Facebook Logo Instagram