Gustări care ne ajută să slăbim

Ce mănânci între mese contează mai mult decât crezi. Îţi propunem câteva gustări care stimulează metabolismul și te ajută să pierzi rapid în greutate.

Un măr şi lapte degresat
– de fapt, orice fruct este o gustare bună şi sănătoasă, mai ales când îl asociem cu ceva (nu multe) proteine. Pentru că spre deosebire de carbohidraţi, care se consumă relativ repede, proteinele vor contribui la menţinerea nivelului de energie din organism şi vor da senzaţia de saţietate pentru câteva ore. Acest duo -măr şi lapte degresat -îţi vor oferi 10 gr de proteine şi 5 gr de fibre pentru mai puţin de 200 de calorii.

Cottage cheese (sau brânză slabă de vaci) şi avocado – iată o altă combinaţie interesantă între fructe şi lactate, mai ales atunci când ţi-e poftă de ceva cremos (şi nu, nu ai voie prajituri). Scoate sâmburele din avocado şi umple locul liber rămas cu 2 linguri de brânză slabă de vaci de max. 1% grăsime. Ai 200 de calorii, 9 grame de proteine, 7 grame de fibre şi 0 vase murdare !

Ton şi biscuiţi de grâu – dacă nu eşti deloc prieten cu lactatele, iată şi o gustare cu peşte. Tonul este o sursă excelentă de proteine slabe şi Omega3. Pentru cele 200 de calorii de care ai nevoie la gustare te poţi bucura de câţiva biscuiţi sau crackers din grâu integral peste care ai pus câteva bucaţele de ton, în suc propriu, şi o picătură de lămâie.

“Puterea” smoothie-urilor cu fructe de pădure asupra organismului nu mai are nevoie de nicio explicaţie. Îţi sugerăm însă o reţetă cu un aport de doar…129 de calorii! Iaurt grecesc, o pulbere de proteine de soia (dacă vrei), un pumn de fructe proaspete (sau congelate) depinde de sezon, un strop de miere pentru dulceaţă şi e gata băut dintr-o înghiţitură! Iar dacă e caniculă, lasă combinaţia să se odihnească jumătate de oră în congelator. Îţi garantăm că nu ai mâncat ceva mai savuros şi mai hrănitor în viaţa ta!

Sau poţi înlocui fructele de pădure cu frunze de baby spinach peste care adaugi fie o banană sau o jumătate de mango, fie o pară, după preferinţă sau dorinţă. Yammmy, ce deliciu!

O pară puţin caldă umplută cu brânză ricotta şi scorțișoară - Brânza Ricotta este bogată în proteine, iar perele sunt o sursă bună de fibre. Dacă mai adaugi la combinaţie şi o linguriţă de scorţişoară, ai parte de o gustare-desert cum numai în restaurantele cu stele Michelin găseşti. Îţi spunem şi un mic secret ca doar eşti prietenul nostru: după ce ai curăţat para de coajă şi sâmburi, lasă-o să se “perpelească” câteva minute în cuptor înainte de a o umple cu amestecul dintre ricotta şi scorţişoară. Valorea calorică: 170 de calorii.

Rondele crocante de zucchini – Tăiaţi dovlecelul în rondele de mărimi potrivite, le încălzeşti în tigaie (fără ulei) câteva minute, iar apoi asezaţi deasupra un amestec format din brânză de capră şi roşii uscate. Gustările zucchini conţin acizi graşi, vitamina A, magneziu, Omega-3, zinc, calciu şi proteine. În plus, roșiile uscate adaugă gustării o doză de vitamine, fier și antioxidanți, iar brânza de capră un impuls de proteine.

Salată de rucola cu lămaie si morcov - La 100 de grame de rucola avem doar 25 de calorii, asadar poţi să îţi prepari fără grijă o salată cu rucola şi lamaie. Pana la 40 de calorii mai poţi adăuga o jumatate de morcov. Rucola este foarte bună pentru detoxifiere, digestie, slăbire rapidă si, bineînţeles, imunitate.

Salată Eisberg cu ridichi (sau roşii) şi o ceapă verde - O porţie de 100 grame de salata verde nu depaşeşte 5 calorii, de aceea poţi mânca fără limite. Taie lângă salata două ridichi sau o roşie, o ceapă verde şi adaugă puţină lâmâie sau oţet de mere. Salata verde îmbunătăţeste circulaţia sângelui şi menţine inima sănătoasă.

sursa

Logo Facebook Logo Instagram