Salate cu brânză și șampanie

Micul Paris stârnește în continuare invidia noastră, a contemporanilor acestui text, seduși iremediabil de poveștile cu har țesute de diferiți povestitori și cronicari ai urbei. Era idilic și frumos pe atunci prin București, chiar dacă în țară situația nu era chiar roz. Se mânca bine, se bea zdravăn, se petrecea zgomotos.

Existau pe atunci pe actuala Calea Victoriei (fost Podul Mogoșoaiei) câteva băcănii de renume, unde te puteai opri pentru un mizilic sau pentru cumpărturile casnice ale famiilor gourmet. Însă nu totul era chiar lapte și miere și de-ți doreai să te regalezi la câte o salată cu o brânză bună și un pahar de șampanie trebuia să fii atent la ce cumperi din târg, să nu carecumva să te trezești acasă cu lucruri măsluite de-ți strică pofta și buna dispoziție.

Aflăm de la Gheorghe Crutzescu, autorul cărții “Podul Mogoșoaiei” că printre băcani, din când în când, se mai ițea câte un război, în lipsa Oficiului pentru Concurență Neloială sau a ANPC-ului de azi.

De exemplu, băcanul Ion Anghelescu anunță în presa vremii că a adus la magazine Cașcaval de Penteleu, dar din cel original, nu ca alții (sic!): „Cît despe cele zise de d-l Perșescu că și al d-lui este tot de Penteleu, am onoarea a spune că rău zice că și al d-sale este tot de Penteleu, fiindcă se știe că nu toți munții României sînt Pentelei, ci numai acei ai casei Prințului Costache Ghica și al căror arendaș sînt numai eu…

Și nu doar la cașcaval găsim surogate. Un alt băcan celebru,  Colțescu, cu prăvălie tot pe Podul Mogoșoaiei, a făcut avere frumoasă “în timpul războiului de la 1877-78 când cererea rușilor după șampanie era atât de mare încât Colțescu se apucase să fabrice Pomery și Cliquot chiar în pivnița casei sale”.

Prin urmare, cei care cădeau în plasa acestor “întreprinzători” trebuia să se mulțumească doar cu gustul autentic al salatelor, imposibil de falsificat!

Cosmin Dragomir

(foto: Wikipedia)

Logo Facebook Logo Instagram