Secretul longevității mediteraneene

Rozmarinul, peștele și uleiul de măsline formează „sfânta treime” a dietei mediteraneene, considerată cea mai sănătoasă din lume și protejată de UNESCO.

Recent, lumea a aflat că cele trei alimente, în special rozmarinul, au un rol important în prelungirea vieții. Asta, după ce o echipă de cercetători a studiat îndeaproape populația unui orășel din sudul Italiei, unde fiecare al șaptelea locuitor are peste 100 de ani – și asta fără să facă sport, să renunțe la fumat sau la alcool ori să țină vreo dietă aparte.

Păi cum așa, ne-am întrebat noi, că doar nu mănâncă DOAR astea trei lucruri! Ei bine, printre meniurile preferate ale locului se află o versiune locală a salatei Caesar – al cărei ingredient de bază este, ați ghicit, prietena noastră, salata iceberg!

Localnicii au o rețetă foarte apropiată de cea originală, folosind, pe lângă frunzele de salată, toate cele trei ”miraculoase” despre care cercetătorii susțin că încetinesc procesele de îmbătrînire ale organismului.

Așadar, dacă vreți să vă pregătiți de pe acum o bătrînețe lungă și liniștită, băgați de pe acum în dieta regulată o combinație ca-n sudul Italiei:

•Frunze de salată (Eisberg, firește!)

•Anșoa (merg și alți pești marinați în ulei)

•Ulei de măsline (extravirgin, desigur)

•Oțet (de vin alb sau balsamic, că n-ai mereu tot ce-ți trebuie)

•Muștar (preferabil de Dijon, în rețeta originală)

•Gălbenuș de ou

•Usturoi (noi credem că e planta-miracol, care va salva planeta)

•Parmezan (se poate și cu alternative rase, dar cu parmezan totul e miam-miam)

•Sare și piper, niscai frunzulițe de rozmarin (proaspăt, de preferință, dar nu-i musai)

Salata, rozmarinul și usturoiul deoparte, muștarul, peștele, uleiul, oțetul și gălbenușul de alta. Se amestecă separat, apoi se amestecă împreună, iar la final aruncați ceva crutoane de pâine și parmezanul ras.

Și asta e. Elixirul tinereții. Sfîntul Graal în frigider și-n cămară.

Să ziceți mersi când treceți de suta de ani!

Logo Facebook Logo Instagram